Ce gandeste beduinul cand desertul mana in valuri nisipul spre ale sale picioare,cand simte aerul fierbinte si uscat patrunzandu-i cu greu in plamani iar in fata i se intinde oceanul de parjol? De ce nu paraseste acele locuri aspre?
Poate ca soarele arzator sub privirea caruia s-a nascut nu-i mai este dusman iar sunetul nisipului scrasnind sub talpi ii alina singuratatea in noptile lungi cand calatoreste la adapost de caldura si sclipirea zilei.Daca l-am lipsi de desert l-am lipsi de de el insusi.Pentru el desertul este impulsul ce-l mana in valtoarea vietii si-l face sa viseze iar in vise i se arata pajisti imense si lacuri adanci cu apa atat de racoritoare.Iar el asprul om al desertului este binecuvantat deoarece cunoaste pretul vietii,vede si simte in fiecare clipa a existentei sale frumusetea si pericolul desertuluisi, stie sa traiasca la limita supravetuirii,citeste semnele ce ii sunt lasate de sus si isi conduce viata sa simpla dupa acel cod de legi nescrise care oranduiau odata viata intregii omeniri.
Oare acum si aici care mai sunt legile care ne guverneaza existenta,unde este desertul fiecaruia? Unde este raul atat de necesar pentru a putea aprecia binele si fericirea?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu