Azi

Azi nu mai vad corabii

Plutind semet pe valuri
Azi nu mai vad pescarii

Ce trag navoduri pline.

Azi nu mai cade ploaie
Peste ogorul verde
Azi nu mai zboara pasari

Peste copaci in zare.

Azi te privesc senina

Si vad in juru-ti soare

Azi ma gandesc nebuna

La mare si la ploaie.

Azi te inec in valuri

De freamat si visare

Azi te ingrop sub maluri

De dragoste in floare.

...haide dormi in uitare!

Pagana

Doamne sunt o pagana

Nu merg in biserica si nu te slavesc in cantari.

Doamne sunt o pagana,

Te cautam in stele si in carti de eretici mai ieri

Doamne sunt o pagana

Dar Doamne de ce tu ma vrei?

De ce la rugi te apleci,desi esti strigat de atei

Doamne ai pus iubire in inima mea de miel

Si eu te iubesc si te cant in templul sufletului meu

In fericire,simt protectoare aripa ingerului tau

Doamne de azi sunt crestina si nu mai accept nici un zeu.

Copilarie

Curge noaptea peste orasul natal,
Sparge linistea cate-un greer scripcar
Amintiri apar spuma si val...
Timpul iar fuge,unde-i copilul strengar?



      Dupa atata lipsa ma simt straina.Toate par atat de departate.Copilaria pare o iluzie a unui timp trait de altcineva.Totusi un timp sacru in care nu cunosteam decat joc ,zambete,harjoneala.Eu,oamenii,natura par atat de schimbate si lipsite de misticismul trait odinioara,viata insasi refuza frenezia traita in copilarie,acum toate sunt monotone si linistite.Strigator la cer de linistite!
    Aerul serii este umed si plin de miresmele copilariei ,il simt in nari si plamani,il simt cu tot corpul.Si timpul trece atat de repede si intunericul e atat de des aici seara!Oamenii insa nu observa acest lucru ei vorbesc nimicuri,se zbat pentru bani ,faima, de parca astea le-ar trebui cu adevarat pentru fericire si uita de ei,de spiritualitate,de natura ,de toate.
     Ma simt straina,m-am format altfel sau mai bine zis m-au influentat altii,sa fie de bine,sa fie de rau doar timpul va arata.Dar ce este binele si raul,notiuni vagi pe care atatia au staruit a le explica:filosofi,teologi,psihologi-.bine...rau...totul depinde de context ,actori si valorile fiecaruia...

Visare

Cautare,visare,traire...
Clipe traite in sfere ideale
Vazute aievea in imagini ireale,
In noaptea ce ma invaluie parca mai vie-
Cu imbratisari de racoare.si-n fiecare casa
Misterul se rupe de  pe harpa constiintei
 Si zboara salbatic prin aerul vopsit in negru
Nu vreau si totusi caut vechi si noi:
Senzatii,iubiri,ganduri si pe voi-
Sentimente ingropate in noian de ploi
Sentimente uscate sub dogoare de sori,
Gonite de vanturi aride in deserturi cu flori,
Crescute pe-o piatra,cu radacinile goi.
Dar atat de traite in unul,in mai multi,in doi....

Vreau energia lor laolalta intr-un puternic suvoi
Sufletul sa-noate frenetic pana la
Soarele din adancuri si inapoi.

Unde?

Unde se duce timpul cand,
Sagalnic se pierde printre emotii si buze?
Unde se duce vantul care,
Pe mari misca corabii si valuri,
Ori văluri ce ascund priviri strengare...
Unde se duce sufletul florii rosii care,
A mangaiat in noapte pieptul unei fecioare?
Unde se duce sarutul care

I-a fript sufletul si i l-a prins la stransoare?
Unde se duc emotii,durere in piept si visare
Cand vine dragostea si lumea dispare?

CAT?

Cu ochii umezi cercetam noaptea
Cat de sacru este intunericul meu
Cat de insetat de lumina ma invaluie!
Cat de aproape pluteste Dumnezeu
Cat de orbitore straluce iluzia
Cat de mica e cea mai apriga suferinta
Cat de pustie se-nchide usa,care
Cat de demult nu a simtit om.
Cat de simplu se poate trai
Cat ne place sa complicam nimicul.
Cat nu voi cunoaste somnul voi gandi
Cat voi gandi voi intreba prosteste
Cat vrei Doamne sa daruiesc si cui?
Cat sa caut negasitul din mine?
Cat sa iubesc singuratatea si lumina
Cat sa ma rog cu ochi de apa
Cat sa ascult,cat sa vorbesc,
Cat sa nu dorm in nopti de vis,
Cat sa privesc un felinar aprins?
Cat sa intreb cu voce de copil
Cat de departe,unde,cum,cu cine
Cat primavara tine?
Cat de devreme rasaritul vine?
Cat iar si iar necontenit intreb
Cat tine o-ntrebare,cat?
Cat cauta un raspuns- atat
...adica fara de sfarsit
        caci intrebari vin pe rand...
Dar ,totusi...cat?

Nu eram eu...

Miros de afectiune plutea in parcul din deal
Pe banca cea mai dosita se mima dragostea
Timpul se scufunda in bezna,dimensiune dilatabila
Povesti vesele si nevinovate zburau incoerent
Se infiltra in constiinta,se strecura pe sub piele...un fior,
Din rasete se nastea o gaura neagra.
Intr-o lume paralela constiinta se dezicea de trup
Intr-o lume paralela nu era primavara
Itr-o lume paralela priveam indiferenta
Imitatia de sarut nascuta in imbratisari adevarate.
Intr-o lume paralela nu stiam daca eram eu,
Intr-o lume paralela erau alte lumi paralele.

Arta de a fugi

A fugi...eu fug,el fuge,ea fuge...dar unde si de ce, sau cine?

   Fug de ploaie cand aceasta binecuvanteaza pamantul cu stropi mari si caut soarele.Iar cand acesta apare fug si de el in umbra racoroasa a casei,dar si aici sunt nemultumita fiindca ,paradoxal imi doresc soare.
    Fug de oameni si ma inchid in casa...si dupa jumatate de zi petrecuta sterp sunt insetata de comunicare.
    Fug de indatoriri ,de emotii si-mi gasesc scuze cu o maiestrie de care ma mir si eu ,ma privesc si privirea-mi aluneca inauntru.Si cred ca-s sincera  cu mine,dar ce iluzie-sunt o minciunoasa ,o prefacuta ,caci stiu prea bine unde sa privesc si fug de anumite zone.
Uniii(si eu candva)sunt atat de priceputi in arta de a fugi incat nici nu constientizeaza ca o practica,si se incapataneaza si se razvratesc  cand ii faci sa-si constientizeze fuga..
Da ! ...toti fugim la un moment dat... de ceva ,de cineva,de moralitate,de responsabilitati,de divinitate,de noi insine. Traim intr-o goana nebuna menita sa ne instraineze de noi insine,de ajungem goi pe dinauntru ,capabili sa vedem doar copertile.Si ne-am obisnuit atat de mult cu fuga asta incat doare atunci cand te opresti si privesti.Dar sa privesti sincer si patrunzator fara a cauta scuze,motive pentru existenta monstruletului din adancuri.O si doare... cum doare!..caci nu e usor sa accepti asa ceva,si te zbati si te impotrivesti,dar degeaba!
     Ca, doar, asta facem de multe ori:mintim si ne mintim,ne ascundem ,suntem egoisti,manipulam,iubim  dar nu pentru celalt ci pentru noi insine.Exista in fiecare o sete primordiala de a fi iubit...si atunci oferim dar neaparat asteptam sa ni se ofere.
     Ce e de facut?...O solutie ar fi sa incepi sa iubesti raul din tine si sa educi binele astfel incat acesta sa impinga  raul la periferia constiintei.Dar ...atentie!sa uiti de existenta raului se poate dovedi un rau si mai mare.
     De ce fugim?
Simplu...este mai usor,mai confortabil pentru psihic sa ne proiectam nelinistea,memultumirile,frustrarile pe altceva,altcineva sau sa ne prefacem ca le uitam ocupandu-ne timpul cu tot soiul de activitati.
     Cine fuge?
Toti,mai devreme sau mai tarziu,dintr-un motiv sau altul.Fuga este intiparita in codul genetic al fiintelor constiente si ganditoare.
     Cat fugim?
Pana cand constientizam cauza reala a nelinistii...daca o constientizam si ne oprim pentru a unge rotitele constiintei.Unii fug toata viata,ajung la epuizare si tot nu au curajul sa se opreasca.
    Intreba-te daca fugi!.. Cel mai probabil...da.E timpul sa te opresti!
     Dar eu fug?
O ,da!Ca tot omul...si de nu fugeam nu mai povesteam...dar am grija sa ma mai opresc si sa rezolv cate o cauza generatoare de fuga.
     Cum fug?
Fug ca o strengarita printre filele unei carti,de la o conferinta la alta,de la un curs la un laborator,de la o prietena la alta,din vis in realitate.
      Care este dorinta mea  cea mai mare?
Sa fug de un caine,de ploaie,de vant,de vremea rea ca sa nu racesc dar in interior sa gasesc mereu primavara,si sa adie  suflul contemplarii.

Povara ploii

Curg din cer picaturile creatiei,
Inunda pamantul si-l scalda in ceata.
Din nou stropii grei se sparg de asfalt
Si muzica lor iar bate la geam
Umeda sticla desparte,perdea efemera
Lumea uscata de apele din atmosfera.
Si curge navalnic si cara noroi
Apa cereasca ce cade pe noi.
Iar se intinde pe strazi in labirintul urban
Cand spala noian de praf si mizerii,dar in van.
Caci nimeni nu-ncearca sa vada macar
In ploaia ce zboara al intrebarilor dar.
Menit sa-ncolteasca in adancuri idei
Poate,ganduri rebele in  minti de atei
Dar,si-amintiri,sacre franturi din timpul frivol

Care a binevoit a se opri la fiecare interior.

A fi sau a nu fi ... vrajitoare

   Traieste-n mine o vrajitoare,o fiinta a intrebarilor si razvratirilor,care priveste flamanda la luminitile cerului nocturn si cauta sensuri.Ea priveste firele de iarba si partea in care se inclina,locul in care cresc ii aduc in minte urmele celor care au trecut pe acolo.
O, si nu e asa precum si-o imagineaza copii: mica si incovoiata de vreme ,zbarcita si cu gura punga.Nu, ea este o caprioara blanda si sperioasa dar care ademeneste prin miscarile-i gratioase jaguarul din ierburile savanei,ca apoi sa poata fugi in fata pericolului  ce l-a starnit cu buna stiinta.
     Ea este ploaia de vara care cade in stropi generosi si e nemiloasa  cu cei ce nu au reusit sa se adaposteasca.
     Ea este apa marii acum linistita,iar peste o clipa - furie dezlantuita care sparge valuri in pietrele de pe tarm.
     Ea este straina senina care stie sa zambeasca unui copil dar iti raspunde in doi peri atunci cand o intrebi ceva.
     Ea este cadana care isi priveste supusa stapanul si-l lasa sa-si faca voia pana cand el sarmanul.calca linia invizibila impusa de ea si atunci cadana-vrajitoare nu ezita sa-i puna in bautura licoarea demult pregatita pentru asta.
   Ea este focul care incalzeste caminele oamenilor,preoteasa a Vestei,pazitoare a sacrului foc,dar si desfranata care in clipe de ratacire uita de sine.
   Ea este muzica stridenta care apoi se potoleste si isi adoarme copii cu un cantec de leagan.
    Ea este zapacita eretica care-l cauta pe Dumnezeu in cartile sfinte dar si in descantece,ritualuri facute la miez de noapte.
    Ea este copila care admira apusul si asteapta noaptea,priveste inocenta tenebrele dar este atrasa irezistibil de pericolele pe care le ascund acestea.
     Ea este iubita perfecta,traieste in visare si emotie fara a se gandi la consecinte.Daruieste fara sa ceara nimic,asculta si ofera intelegere.Dar vrea ceva si nu-ti spune ce,e o intrebare ce-si cere raspunsul si daca nu-l primeste se ridica si pleaca muta ,fara regrete .
    Ea este povestitoarea care insira basme cu Feti-Fumosi si Ilene Cosanziene cand pregateste urechile ascultatorilor pentru infricosatoare istorisiri despre demoni si duhuri.
   Ea este cea care asemeni unei bunicute da sfaturi dar  e si mestera in a sadi semintele indoielii.
   Ea este ascunsa si se arata doar uneori,si atunci doar pentru cei ce reusesc sa-i ghiceasca prezenta.
   Ea  a scris aceste randuri cu o sinceritate sadica,ea este  eu si vai de cel care o va cauta cand doarme linistita intr-un colt intunecat de constiinta.

Ceai verde cu mandarine

Ceaiul verde cu mandarine asteapta
Pecetea ploii care zaboveste sa coboare
Pe narile mele iarasi flamande.
In tacerea preludiului e aroma de citrice



Pasari- pete negre anima aerul gri
Violetul irisului din gradinile oamenilor
Striga dupa linistea de dincolo de taria cerurilor.
Glasuri de copil insotesc muzica... picaturilor
Care se grabesc sa-ntalneasca pamantul.



Iar pe retina celui ce se scalda
In murmurul umedei seri
Se proiecteaza mirarea  traita-n fiecare clipa
Inmuiata-n mir si-ngropata sub flori de salcam.

Orasul somnambul

                   Intunericul s-a agatat de un bloc
                                    La margine de oras ca asa era mai comod

                   ...


                                   Apoi...s-a prelins
                                                pe strazi...smoala si joc...
         Si a mai inghitit alt bloc,
sa-i fie cu noroc..









  Acum doar cate un felinar isi mai face loc
Fura din trupul beznei colturi si le da foc
            


       Iar linistea-ngroapa orasul in somn
                        In case si oameni si vise iar dorm.

Panglici de matase

                                                                            ... ganduri pentru sora mea spirituala

Panglici de matase trase si-nnodate,
Zboara si se leaga-n fire ne-ntelese

Apoi nasc modele de cuvinte  iara,
Cand in aerul asteptarii  deapana.

Fraze lungi, ce urzeala impletesc nerostite
Din ganduri chircite,in mari de-ntrebari osandite.

Imaginea celui ce-ti spuse odata iubita
Renegata ,o vezi acum ofilita.

Privesti in adancul fiintei din zale
Si  zboara haotic inauntru-i petale.

Iarasi ate de matase vin de se atarna
Cu amintiri fugare spiritu-ti infrana

Panglici de matase trase si-nnodate
Zboara si se leaga-n fire nentelese...
Cine stie care-i panza vietii ce se tese?

Doar...atat

 

Doar o dimineata de mai, inghesuita pe o colina
Doar un colt de natura imprejmuit de zidul cenusiu
Doar un zid concentrand ceva in imbratiseri de mortar
Doar o bula de sacralitate ravarsandu-se peste flori
Doar un clopot vibrand in vazduhul intepenit
Doar o umbra de nor in adancimea atmosferei
Doar niste arbori aruncand povara umbrei peste pamant

Doar  un zambet fugar pe buzele prieteniei
Doar un turn se uita semet la lume
Doar o cruce  dar pe masura fiecaruia
Doar tu ,
doar el ,doar noi,doar eu...
Doar agonie ,doar visare,doar sperante
Doar usi ..in noi si dinspre noi
Doar exterior,doar interior,doar vointa
Doar   puterea de a simti, a trai  ,de ....a alege
doar setarile echilibrului in miracolul existentei
ATAT...

In mine...

Soare de chihlimbar in aer de tamaie
Urca in suflet rugi nerostite
Tremura-n clipe ganduri fugare
Pasari ranite si ape de ploaie,
Zboara in cercuri cu aripi zvacninde
Si cad pe oglinzi din umede pene
Boabe de sange si apa tacerii.
Mut e pamantul cand viata primeste,
Surda e marea furtuni cand starneste
Inchis e copilul dureri ce sorbeste
Liber ,doar cugetul in alte sfere...  traieste.
                                         

Cautand timpul

Adăugaţi o legendă

Timpul a inceput sa treaca iarasi repede pentru mine,am observat asta intr-o pauza in care departe dar in acelasi timp in mijlocul aglomeratiei de pe strazi vorbeam cu mine.M-am gandit atunci ca e mai bine sa tac...ca sa nu sperii timpul.Fiindca timpul asta e nastrusnic tare,fuge repede atunci cand esti fericit si vrei parca sa poti incremeni clipele,dar se opreste  in loc cand ai vrea sa treaca mai repede.
Asa ca am tacut privind lumea din jur,oameni ,masini misunau intr-un haos generator de zgomote din cele mai ciudate,zgomote pe care natura nu le mai auzise pana la venirea omului.Ma uitam in jur dar privirea imi aluneca inauntru,incercam sa gasesc acel motoras care a facut ca timpul meu iarasi sa alerge.Am inceput sa caut printre amintiri dar,nu, acelea ma purtau in trecut dezvaluind experiente si nu voiam sa raman acolo.Am intrebat atunci emotionala care savura mirosul primaverii daca nu stie ea de unde se regleaza timpul.Nu mi-a raspuns,sau poate nu m-a auzit fiind prea ocupata in a simti fiecare raza ce se oprea pe pielea mea.Am incercat atunci sa caut printre dorinte,vise,sperante,dar ..nimic,acestea intr-adevar erau cele care ma conditionau,imi dadeau putere si imi ofereau refugiu in clipele grele,dar nu era acolo butonul timpului.Imi indreptasi atunci atentia spre rationala care statea calma si imi privea cautarile.Parca nu voiam sa vorbesc cu ea,cea care tot timpul strica vraja si misterul lucrurilor oferind explicatii,solutii,planificand ce trebuie facut sau nu.De data asta insa nu m-a asaltat cu ele ei,mi-a zis ca stie ce cautam de fapt si mi-a zis sa mai trec odata pe la emotionala.
Si mi-am primit raspunsul,emotionala mi-a zis ca ea este timpul meu interior,ca atunci cand este lasata sa zboare si sa simta,cand este linistitasi impacata ,priveste spre exterior si se bucura de fiecare clipa,de fiecare intamplare ,ea se opreste pentru acel lucru,iar timpul curge la fel,doar ca traind deplin nu-i observi trecerea.Pe de alta parte atunci cand te zbati in nemultumiri,durere si regrete de fapt incerci sa fugi de tine si de lume,sa depasesti timpul si in goana asta disperata ti se pare ca timpul e vina,dar raspunsul este in TINE.
O viata echilibrata si plina de realizari este de fapt viata celui care a invatat sa se asculte si sa asculte,sa se ierte si sa ierte,sa se iubeasca ca sa poata iubi,iar atunci cand ar iubi sa-si fi insusit arta de a darui.

La asfintit de Eden

                                                                                                                                                                                                                          La asfintit de  Eden soarele urca pe cer dimineata si apune seara,vantul cand iti alinta fata,cand se razvrateste in furtuni devastatoare.


   La asfintit de Eden dupa o iarna grea vine primavara si aduce lumina si caldura in sufletele celor ce vor sa o primeasca.La asfintit de Eden traim  eu si tu si el si ea, aici e lumea oamenilor care se agita si misuna in orase mari sau duc o viata simpla si linistita in vreun catun uitat de lume.Majoritatea se zbuciuma manati de problemele impuse de societatea din zilele noastre dar, din fericire, exista si altii care se opresc si savureaza micile minuni care li se intampla in fiecare zi.La asfintit de Eden e admisa si bucuria si suferinta,aici ai libera alegere de a fi bun sau nu(de ce oare atatia aleg raul,cu ce-i ajuta?).La asfintit de Eden toate iti sunt permise  dar putini isi asuma si accepta consecintele si responsabilitatile libertatilor permise si actiunilor infaptuite.
 

La asfintit de Eden muzica incanta inimile visatorilor in ceasurile de melancolie.

  La asfintit de Eden totul este  intr-o continua schimbare si supus trecerii.






  La rasarit de Eden cei doi heruvimi care pazesc intrarea in gradina stau intepeniti la locurile lor de mileniii cu ochii indreptati spre asfintit...

Intrebare intrebatoare

   Oare de ce soarele rasare si apune?De ce ma tem de mine cand vine vorba de sentimente ?De ce ma lupt cu ele si cu mine de parca asi lupta cu un dusman?
   De ce sunt zapacita si timida?De ce  evit sa zic ce simt,de ce ma atasez asa repede?De ce ma las chinuita si iert?
De ce ma port copilareste desi gandesc matur,de ce sunt jucausa dar nu ma joc?De ce citesc si apoi visez ,de ce imi privesc uneori viata de parca nu ar fi a mea, de parca o straina ar juca un rol si eu ma simt un simplu spectator?

  Imi este greu cu mine fiindca stiu ca mi-e greu sa vorbesc despre ce simt,o fac foarte rar si stiu ca gresesc,cat mi-asi dori sa intalnesc pe cineva cu suficienta rabdare si intelegere sa ma invete comunicarea la nivel emotional.Sunt ca un copil care invata sa vorbeasca si stalceste cuvintele,oare va fi cineva care sa vrea sa descifreze ce zic?

Iertare

  Cautandu-ma am inteles de ce nu ma regaseam.Cautarile mele erau zadarnice deoarece stateam pitita intr-un colt de imaginatie ferita de restul constiintei si nu voiam sa ies de acolo.Ma ascundeam fiindca ma temeam de mine si fara sa-mi dau seama nu voiam sa ma iert .Ma condamnam ca m-am lasat purtata de sentimente,ma condamnam pentru caracterul meu,pentru ca mi-am permis sa ma atasez de el ,pentru suferinta de apoi si pentru cate altele!

      Astazi m-am iertat si l-am iertat.
      Pe mine m-am iertat pentru toate cele spuse si nespuse mai sus si mi-am propus sa ma iubesc asa cum sunt,sa savurez si sa trag invataturi din fiecare lucru bun sau rau ce mi se intampla.
     Pe el l-am iertam pentru ca mi-a iesit in cale si mi-a tulburat linistea.De fapt l-am iertat iertandu-ma pe mine.
     Acum nu mai am nimic de facut decat sa astept sa-mi treaca orice urma de emotie .Imi voi imparti clipele asteptarii intre timpul petrecut la facultate,intre momentele de liniste la o ceasca de cafea sau la o vorba buna,printre pasii domoli ai unei plimbari,intre replicile rostite  de vreun actor  pe scena,in caldura si veselia unei petreceri in pijamale, printre acordurile unei melodii ,printre paginile unui roman sau in ragazul dintre doua vise.
   Astazi linistea mi-a patruns in suflet si voi incerca sa o tin prizoniera acolo cat mai mult.Astazi privesc copacii infloriti,le simt mirosul si zambesc,cred ca incep sa ma vindec.